Când plănuiți să vă mutați în Spania, probabil vă întrebați cum puteți să deschideți un cont bancar.
Deschiderea unui cont bancar în Spania ca nerezident poate suna ca o sarcină consumatoare de timp, dar nu ar trebui să fie cazul. Spania găzduiește un număr mare de internaționali. Sistemul bancar spaniol este obișnuit să-și ofere serviciile străinilor. Descopereți în continuare cum funcționează sistemul bancar spaniol.
Pot să-mi deschid un cont bancar ca străin în Spania?
Deși nu este obligatoriu să dețineți un cont bancar spaniol atunci când locuiți(temporar) în Spania, deținerea unui astfel de cont poate fi utilă. Puteți folosi un cont bancar spaniol pentru a vă plăti chiria și utilitățile sau pentru cumpărăturile zilnice.
Există 2 tipuri de conturi bancare în Spania:
- un cont de rezident (pentru persoanele care locuiesc în Spania)
- un cont de nerezident (pentru persoanle care locuiesc în afara Spaniei)
Depinde de dumneavoastră ce fel de cont alegeți să deschideți. Rețineți că un cont de rezident vă oferă mai multă flexibilitate, în timp ce un cont de nerezident este mai ușor de deschis.
Când deschideți un cont bancar puteți opta pentru următoarele:
- Cuenta bancaria sau Cuenta corriente (cont curent) – cel mai standard cont pe care îl puteți folosi pentru cheltuielile zilnice, cum ar fi cumpărăturile de alimente sau ieșirile la cină.
- Cuenta de ahorros (cont de economii) – contul în care vă depuneți economiile pentru că vă oferă dobândă.
- Cuenta nomina (contul pentru salarii) – acest cont este folosit pentru încasarea salariului de la angajator.
- Cuenta de depósito (cont de depozit) – acesta este ca un cont de economii, dar cu mai puține opțiuni pentru accesarea banilor. Pentru fondurile care trebuie păstrate în siguranță.
De ce aveți nevoie ca să puteți deschide un cont bancar în Spania?
Pentru deschiderea unui cont de rezident, aveți nevoie de:
- O carte de identitate valabilă (de ex. pașaport)
- O adresă spaniolă validă
- NIE (Número de Identificación de Extranjero), ca dovadă că sunteți înregistrat oficial în Spania
- Dovada venitului sau statutul de angajat
Rețineți că este necesar ca documentele să fie în spaniolă. Așa că asigurați-vă că aveți prieteni spanioli care să vă ajute (sau învățați limba spaniolă, vamos!)
Cât costă deschiderea unui cont bancar în Spania?
Costurile deschiderii unui cont bancar în Spania variază în funcție de bancă. Unele bănci vă pun la dispoziție conturi standard gratuite sau conturi de student cu reducere. În medie, veți avea de plătit:
12€ – 15€ pentru un card de debit
30€ – pe an, pentru un card de credit
Retragerea de numerar de la bancomatul sucursalelor băncii alese de dumneavoastră este gratuită în majoritatea cazurilor.
Care este vârsta legală la care puteți să vă deschideți un cont bancar în Spania?
Cu excepția unui cont aprobat de către un părinte sau tutore, vârsta minimă pentru deschiderea unui cont bancar complet în Spania este de 18 ani.